| Țară | El Salvador |
| Regiunea | Juayúa, Apaneca-Ilamatepec |
| Fermă / Fermier | San Francisco / Andrés Salaverria |
| Varietate | Bourbon |
| Altitudine | 1600m |
| Metoda de procesare | Spalată |
| Scor SCA | 87.5 |
| Aciditate | Ușoară |
| Note de degustare | Caramel brun intens, cremă de alune, nuci, fructul pasiunii, pepene galben, nectarină și tamarind. |
El Salvador – Finca San Francisco este un microlot format trei tipuri de cafea (Bourbon, Catuai și Caturra) care surprinde foarte bine complexitatea cafelelor din El Salvador, dar într-un profil echilibrat — ideal pentru o ceașcă plină de personalitate, dar ușor de savurat.
Finca San Francisco se află în lanțul muntos Apaneca-Ilamatepec, lângă Juayua, o zonă cu sol vulcanic, vegetație bogată și altitudini între 1.200 și 1.700 m — condiții excelente pentru cafea de specialitate. Ferma are aproape 300 de hectare, împărțite în „tablones”, fiecare cu microclimatul propriu.
Andres, parte din a cincea generație a familiei Salaverria, este motorul inovației în fermă. În ultimii ani, a mutat accentul de la producția de volum către trasabilitate, sustenabilitate, selecția varietăților și procesări mai complexe. Așa a apărut un portofoliu de cafele cu rădăcini puternice în tradiția El Salvadorului, dar cu o notă modernă și distinctă.
Cu un scor SCA de 87.5, acest microlot impresionează prin claritate, eleganță și un profil aromatic bine structurat. În ceașcă, regăsești un caramel brun intens, o cremă de alune fină, accente de nuci, dar și o parte fructată luminoasă: fructul pasiunii, pepene galben, nectarină și tamarind. Profilul este echilibrat, curat, cu o dulceață persistentă.