| Țară | Columbia |
| Regiunea | Huila |
| Fermă / Fermier | Mici fermieri locali (program Huila Reserve – Cofinet) |
| Varietate | Castillo, Caturra, Tabi |
| Altitudine | 1500-2100m |
| Metoda de procesare | Spălată |
| Aciditate | Echilibrata |
| Scor SCA | 85 |
| Note de degustare | Citrice (grepfrut, portocală), măr roșu, caramel, ciocolată, nucșoară |
Columbia Huila Reserve – Cafea de Specialitate 100% Arabica
Descoperă dulceața fructată a Huilei într-o singură ceașcă!
Cafeaua vine din Huila, cea mai mare regiune producătoare de cafea din Columbia, situată în sudul Anzilor, în apropierea vulcanului Nevado del Huila. Solurile vulcanice bogate, clima blândă și altitudinile mari (1500-2100 de metri) dau cafelei de aici dulceață și o aciditate citrică plăcută. Boabele sunt din soiurile Castillo, Caturra și Tabi, procesate prin metoda spălată, pentru o ceașcă curată și echilibrată.
Lotul face parte din programul Huila Reserve, creat de exportatorul Cofinet în 2016, care reunește mici fermieri cu mai puțin de 2 hectare, din localități precum Isnos, Pitalito, Acevedo, Iquira, Palermo, La Plata, Oporapa și La Argentina. Fermierii își livrează cafeaua direct la centrul de colectare din Huila, unde fiecare lot este evaluat, degustat separat și apoi combinat cu loturi complementare. Cei care ating standardele de calitate sunt plătiți rapid și primesc prime de calitate peste prețul pieței.
Recomandare de preparare
La filtru/V60, claritatea metodei scoate în față notele de grepfrut, portocală și măr roșu. Ca espresso, oferă un shot dulce și rotund, cu caramel și ciocolată, iar în băuturile cu lapte (cappuccino, latte) dulceața de caramel iese și mai bine în evidență.
De ce